Primul pas in diagnosticarea corectă a varicelor este Dopplerul venos

Știai că VARICELE nu reprezintă doar o problemă de natură estetică? Varicele lăsate netratate duc la accentuarea senzației de picioare grele, de dureri, dar se asociază și cu un risc crescut de apariție a unor complicații precum:
– cheaguri de sânge
– modificări de culoarea ale tegumentelor
– ulcere
Chiar dacă complicațiile pot fi grave, trebuie să știi că tratamentul este extrem de eficient, mai ales dacă este aplicat din stadiile incipiente ale bolii, cu recuperare rapidă, în cazul în care se intervine la timp.

Află care este cea mai bună opțiune de tratament în cazul tău direct de la medicii noștri specialiști!

Varice
Varice

Semnele clinice care trebuie să te dermine să faci o investigație Doppler

Când ai nevoie de o investigaţie Doppler?

  • dureri in piept- Doppler cardiac
  • picioare umflate, varice, vase de sânge sparte- Doppler venos m. inf.
  • amețeli – Doppler carotide
  • dureri la mers ( in special la bolnavii diabetici sau la fumatori)- Doppler arterial membre inferioare
  • tromboze (persoane ce au stat imobilizate mult timp datorita fracturilor sau calatoriilor lungi cu avionul) – Doppler venos m.inf.

Dr. Madalina Găvănescu

Medic primar Chirurgie vasculară în cadrul Doppler Clinic din Splaiul Unirii nr 223

Chirurgul vascular, dr. Mazen Elfarra, medicul arab care îi repune pe români pe picioare

Medicul Mazen Elfarra și-a petrecut o bună parte din viață în România: deși s-a născut în Palestina, de 24 de ani trăiește la noi. A terminat în România liceul și Universitatea de Medicină „Carol Davila”. A cunoscut două românce care i-au schimbat viața: una e medic și l-a învățat meserie; cealaltă e o brăileancă, soția sa care i-a dăruit două fetițe. E cetățean român din 2008 și medic specialist în chirurgie vasculară. Nici nu se gândește că viața lui ar putea fi trăită altundeva decât în țara adoptivă.

„Pionierul” chirurgiei vasculare de la Spitalul „Sf. Ioan”

După facultate, Elfarra a făcut rezidențiatul la Spitalul Fundeni, la Secția de chirurgie vasculară. „Acolo am avut norocul să o întâlnesc pe doamna Marina Păcescu, un chirurg extraordinar. Ea este mentorul meu, de la ea am învățat meserie”, rememorează Elfarra. În 2008, a câștigat un concurs pe post la Spitalul Sf. Ioan. „La momentul respectiv, Sf. Ioan avea doar chirurgie generală. Eu am înființat compartimentul de chirurgie vasculară de la zero. Nu aveam instrumentar, nici proteze vasculare sau fire vasculare pentru operații de acest gen. Erau zero condiții. Încet, încet, am reușit să punem pe picioare blocul operator și salonul de terapie intensivă”, își amintește medicul arab.
De la sfârșitul anului trecut, dr. Mazen Elfarra este șeful compartimentului de chirurgie vasculară de la Spitalul Sf. Ioan. În nouă luni, a reușit să renoveze total blocul operator al secției sale. „Spitalul are o fundație. Am găsit niște sponsori și astfel am reușit să avem condiții foarte bune în sălile de operație. Întreaga operațiune de renovare a blocului operator a beneficiat de sprijinul prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, managerul spitalului”, afirmă Elfarra.
Tratează peste o sută de pacienți lunar
A ajuns unul dintre cei mai prolifici medici ai spitalului având, în medie, 117 pacienți, lunar. „Vin din toată țara. Îi operez, îi tratez și îi urmăresc apoi, periodic, post-operator, ca să mă asigur să s-au însănătoșit. În urma activității mele lunare, spitalul încasează de la Casa Națională de Asigurări în jur de 4,5 – 5 miliarde de lei vechi”, adaugă  medicul.
Explozie de tineri cu arterită
Una dintre bolile care a luat amploare în rândul românilor tineri este arterita (vasele de sânge de la picioare sunt astupate de niște „dopuri”, ceea ce îngreunează circulația sângelui).
Durerile pacienților sunt cumplite la mers, iar, în timp, dacă boala nu e tratată, se poate ajunge la cangrenă și chiar la amputarea piciorului. „În urmă cu mulți ani, boala asta o dezvoltau doar persoanele în vârstă. Acum, întâlnesc din ce în ce mai des persoane tinere. Recent, am avut un pacient din Pitești, un polițist de doar 40 de ani, care a venit într-un stadiu foarte avansat al bolii. Era în pericol să-și piardă picioarele, deoarece boala ajunsese în stadiul de cangrenă. Am reușit să-i înlătur problemele grave și i-am tăiat doar degetele de la picioare, nu tot membrul inferior. Acum a venit la control, post-operator, și se vindecă foarte bine”, povestește Elfarra.

După 20 de ani petrecuți prin spitalele din București, dr. Mazen Elfarra și-a făcut o imagine a ceea ce înseamnă sistemul sanitar românesc.
„E foarte prost. În spitale ne lipsesc foarte multe dintre lucrurile care ne sunt absolut necesare. Nu mi se pare în regulă ca un pacient care plătește asigurări medicale să vină la mine, la spital, și să scoată bani din buzunar pentru a-l putea opera. În momentul de față, pacientul suportă o treime sau chiar jumătate din consturile operației și tratamentului. În mod normal, nu ar trebui să plătească nimic”.

O familie de medici: are șapte frați care au studiat medicina în România

Mazen Elfarra provine dintr-o familie care numără nu mai puțin de 11 membri. Dintre cei nouă frați ai săi, șapte au studiat medicina în România. Unul e medic de familie, doi sunt stomatologi, iar restul sunt diabetologi și farmaciști. Doar el e chirug și singurul care a rămas în România. Frații săi s-au răspândit în toată lumea.

 

Articolul întreg îl găsiți in linkul de mai jos. Articolul a fost preluat cu acordul scris al site-ului.

https://www.doctorulzilei.ro/medicul-arab-care-ii-repune-pe-romani-pe-picioare/

 

Medicul oftalmolog, dr. Lorena Rahău: Telefonul poate dăuna grav ochilor copilului tău. SPUNE STOP FOLOSIRII EXCESIVE!

SINDROMUL PRIVITULUI LA ECRANE

CE ESTE?

Numit si disconfort ocular digital, sindromul apare in momentul in care privim concentrati la un ecran de dispozitiv electronic (telefon, tableta, laptop, calculator). Concentrarea intensa este frecvent asociata cu o rata mai redusa a clipitului. Incat principalul rol al acestuia este etalarea filmului lacrimal pe suprafata oculara, reducerea frecventei clipitului determina simptomatologia descrisa in cadrul ochiului uscat. Astfel, inrosirea ochilor, vederea incetosata si senzatia de arsura si disconfort local reprezinta principalele acuze ale folosirii indelungate a telefonului mobil.

CE PUTEM FACE?

Principala modalitate prin care putem reduce disconfortul ocular digital este reprezentata de constientizarea clipitului si pastrarea frecventei acestuia la un nivel cat mai aproape de normal. De asemenea, ajustarea luminozitatii ecranului la un nivel confortabil permite mentinerea suprafetei oculare la un nivel de lubrifiere ce asigura confortul in timpul folosirii telefonului mobil. Totodata, nivelul la care este utilizat, in raport cu inaltimea ochilor, influenteaza prin deschiderea diferita a fantei palpebrale. Cu cat dispozitivul este folosit mai sus, deschiderea ochiului este mai mare si suprafata de pe care filmul lacrimal se evapora creste proportional. Ideal acesta va fi folosit putin mai jos de nivelul ochilor, dar nici prea jos pentru a nu produce disconfort la nivelul coloanei vertebrale cervicale.

 

MIOPIE / PROGRESIA MIOPIEI

CUM SE EXPLICA?

Ochiul tanar poate sustine un timp indelungat efort vizual indelung la distante mici. Astfel un copil de 8 ani poate realiza pana la 14 dioptrii de acomodatie pentru a privi aproape, desi are nevoie doar de 3 dioptrii pentru a citi la 30-40cm, distanta recomandata de lucru. Dupa o perioada mare de efort vizual la distante mai mici decat cea recomandata, poate aparea simptomatologie ce frecvent cuprinde durere de cap cu senzatie de tensiune frontala, ameteala, vedere incetosata la distanta. Initial, la ochiul emetrop, fara nevoie de dioptrii, apare spasmul acomodativ (falsa miopie) care va disparea dupa administrarea de picaturi. Ulterior acest mecanism poate determina aparitia unei nevoi reale de dioptrii cu minus, ochiul emetrop devenind miop sau determinand cresterea dioptriilor pentru ochiul deja miop. Acestea nu mai pot fi inlaturare cu ajutorul administrarii de picaturi, fiind nevoie de prescrierea unor ochelari sau modificarea celor actuali.

CE PUTEM FACE?

Reducerea timpului total de expunere la telefon la maxim 1 ora/zi la copii sub 14ani si la maxim 2ore/zi la cei peste 14ani este prima metoda prin care putem preveni cele descrise anterior. De asemenea, pauze frecvente de 20 de secunde de privit in departare la fiecare 20 de minute de folosire previne aparitia sau progresia miopiei asociata efortului vizual intens in zona de aproape. Totodata, minim 2 ore/zi de activitati in aer liber stimuleaza retina periferica, ceea ce conform studiilor are efect benefic asupra sanatatii oculare. Si nu in ultimul rand, distanta de privit de 30-40cm trebuie respectata, distantele mai mici fiind asociate cu risc mai mare de afectare, cu cat distanta este mai mica.

 

EFECTUL LUMINII ALBASTRE

LA CE SE REFERA?

Principalele surse de lumina albastra sunt soarele, dispozitivele electronice (telefon, tableta, laptop, calculator), lumina artificiala de interior (neon). Cea emanata de soare are si numeroase efecte benefice, principalul fiind mentinerea unui ritm normal zi-noapte, expunerea favorizand mentinerea starii energice de activitate pe parcursul zilei, pana soarele apune. Cu lumina albastra emisa de dispozitivele electronice si lumina artificiala de interior, ochii iau contact de la o distanta mai mica si in doze mai ridicate. Ochii copiilor au o capacitate mai mare decat cea a adultilor de a absorbi lumina albastra, efectul cumulativ fiind documentat stiintific. Expunerea cronica determina aparitia stresului oxidativ la nivelul zonei centrale a retinei care la viata adulta poate determina imbatranirea acestei arii importante a vederii. Astfel, degenerescenta maculara legata de varsta poate aparea la persoane fara alti factori de risc pentru aceasta afectiune sau poate debuta mai precoce la cei cu factori de risc asociati.

CE PUTEM FACE?

Luand in considerare efectul cumulativ, principalul mijloc prin care putem preveni aparitia stresului oxidativ produs de lumina albastra este reducerea timpului total de expunere la aceasta. De asemenea, filtrul pentru lumina albastra aplicat pe lentilele ochelarilor blocheaza aceste lungimi de unda, astfel ca ele nu mai ajung in contact cu retina privitorului. Totodata, folosirea telefonului cu 2 ore inainte de ora de culcare poate influenta negativ ritmul zi-noapte. Prelungind expunerea la lumina albastra, aparitia somnului va fi intarziata, determinand dificultati de adormire si un somn neodihnitor. De aceea, recomandarile presupun renuntarea la folosirea telefonului in ultimele 2 ore inainte de culcare.

Dr. Lorena Rahău

Fumatul și bolile de inimă

Fumatul și bolile de inimă

Principala cauză de deces la nivel mondial este reprezentată de bolile cardiovasculare. Fumatul este cel mai important factor de risc pentru apariția bolilor cardiovasculare. Datele existente arată că fumatul dublează riscul de deces de cauză cardiovasculară și crește de trei ori riscul de accident vascular cerebral. Efectele nocive ale fumatului sunt direct proporționale cu consumul total de țigări, depinzând de vechimea fumatului și de numărul de țigări fumate pe zi. În plus, riscul este cu atât mai mare cu cât fumatul debutează înainte de vârsta de 15 ani. Orice fel de expunere la fum de țigară este dăunătoare. Nefumătorii expuși la fum, așa-zișii “fumători pasivi” au un risc cardiovascular cu 30% mai mare. În mai multe țări europene, interzicerea fumatului în locurile publice s-a asociat în timp cu scăderea mortalității cardiovasculare și a numărului de infarcte miocardice.

Aproximativ 50% dintre pacienții cu infarct miocardic sunt fumători, în condițiile în care procentul de fumători în populația adultă este de circa 20-25%. Renunțarea la fumat este cea mai importantă măsură pentru îmbunătățirea prognosticului, superioară oricărei terapii medicamentoase. Din păcate, doar o treime dintre cei care întrerup fumatul, rămân nefumători după un an. Cei care își propun să oprească fumatul vor trebui să se lupte cu sevrajul nicotinic (manifestat prin agitație, insomnie, incapacitate de concentrare), sevrajul comportamental (renunțarea la o serie de ticuri gestuale) și cel social (senzația că pierd o modalitate de interacțiune cu ceilalți), toate acestea având intensitate diferită de la individ la individ. Exista mai multe metode de ajutorare a celor care încearcă să oprească fumatul. Cele mai utilizate sunt terapiile de substituție a nicotinei (plasturi transdermali, gumă de mestecat, spray nazal) care cresc șansele de oprire definitivă a fumatului de 1,5 ori, fără efecte adverse notabile. Terapiile medicamentoase cu bupropion sau vareniclină sunt superioare, dar se pot asocia cu efecte adverse precum greață, agitație sau depresie.

Țigările electronice, atât timp cât reprezintă doar o etapă intermediară către întreruperea definitivă a fumatului, pot ajuta. Chiar dacă pentru acestea, până în prezent, nu s-au descris efecte adverse importante, experiența pe termen lung este limitată doar la câțiva ani. Beneficiile opririi fumatului asupra stării de sănătate nu pot fi puse la îndoială. După 6 luni funcția pulmonară se îmbunătățește cu 10%, după un an riscul de infarct miocardic se reduce la jumătate, după 5 ani riscul de accident vascular cerebral se apropie de cel al unui nefumător, după 10 ani riscul de cancer pulmonar se înjumătățește, după 15 ani riscul de infarct miocardic se apropie de cel al unui nefumător, fără să atingă acel nivel niciodată. La toate acestea, se adaugă bineînțeles beneficiile financiare.

În concluzie, putem spune că fumatul reprezintă o metodă costisitoare de autodistrugere în care fiecare fumător își asumă un risc important ca momentele actuale de plăcere să ajungă să fie plătite în viitor prin scurtarea vieții sau ani de boală.

Marian Simion

Medic specialist cardiolog

Cât de mult crește fumatul riscul cardiovascular ?

1. Puteti sa ne precizati care sunt cei mai importanti factori de risc cardiovascular?
Principalii factori de risc cardiovasculari sunt fumatul, diabetul zaharat, dislipidemia, obezitatea, hipertensiunea arterială, vârsta pacientului (>45 ani la bărbați și >55 ani la femei), istoricul familial de boală cardiovasculară la vârstă tânără (la bărbați

2. Ati avut pacienti cu probleme cardiovasculare din cauza fumatului?
Bineînțeles, fumatul reprezintă principalul factor de risc cardiovascular înainte de 60 de ani și nu sunt puține cazurile în care singurul factor de risc identificat al unui tânăr cu infarct miocardic este fumatul.

3. Prin ce mecanisme afecteaza fumatul aparatul cardiovascular? 
Fumatul are mai multe efecte negative cardiovasculare printre care: creșterea pulsului și a tensiunii arteriale, inducerea unei stări procoagulante în organism, producerea de spasme ale musculaturii vaselor coronariene, dereglarea profilului lipidic și promovarea aterosclerozei.

4. Sunt femeile mai predispuse la risc de afectiuni ale inimii in comparatie cu barbatii?
Riscul de evenimente cardiovasculare (infarct miocardic, accident vascular cerebral) al femeilor este mai mic decât al bărbaților înainte de menopauză, ulterior acestea pierd acest avantaj. Datele existente arată că femeile fac, în medie, infarct miocardic cu 9 ani mai târziu decât bărbații.

5. Este tigara electronica la fel de nociva ca si tigarile slim sau mentolate?
Până în prezent nu există suficiente date pentru a se stabili cu certitudine cât de nocive sunt țigările electronice. Deoarece țigările electronice nu utilizează tutun, efectele nocive ale produșilor de combustie ale tutunului sunt absente, de aici rezultă riscul cancerigen scăzut al acestora. Totuși, țigările electronice eliberează o serie de alte gaze toxice precum: formaldehida, acetaldehida sau acroleină care se pare că cresc riscul de evenimente cardiovasculare.

6. Daca fumez trabuc sau pipa, este un risc mai scazut?
Este adevărat, s-a observat că fumătorii de pipă sau trabuc au un risc cardiovascular mai scăzut, probabil pentru că fumează mai puțin decât cei care folosesc țigarete și pentru că inhalează mai puțin fum.

7. Fumatul pasiv poate creste riscul cardiovascular?
Da. Datele existente arată că soția/soțul unui fumător(e) are un risc cardiovascular cu circa 30% mai mare.

8. Cand putem sa realizam ca simptomele care ne afecteaza au direct legatura cu inima?
Simptomatologia cardiacă poate să fie nespecifică, dar în esență este legată de efortul fizic. Simptomele pot varia în funcție de patologie de la dureri toracice, dificultate în respirație sau oboseală la eforturi mici.

9. Ce analize medicale sunt recomandate fumatorilor?
Trebuie verificată existența celorlalți factori de risc cardiovascular (exemplu: diabet zaharat, dislipidemie, hipertensiune arterială), asocierea mai multor factori având efecte negative exponențiale. Atunci când apar simptome, trebuie să fie conștienți de riscul lor crescut și să se prezinte pentru evaluare medicală specifică.

10. Avertismentele de pe pachetele de tigari nu par sa aiba un impact puternic asupra fumatorilor. Ce sfaturi aveti pentru fumatori?
Să se documenteze utilizând surse medicale despre efectele nocive ale fumatului și asupra probabilității apariției acestora. Să compare riscurile la care se expun cu satisfacția personală oferită de fumat. Ulterior, să ia o decizie gândindu-se la viitorul lor și al celor din jur, nu doar la prezent.

11. Care sunt beneficiile renuntarii la fumat?
Beneficiile opririi fumatului asupra stării de sănătate nu pot fi puse la îndoială. După 6 luni funcția pulmonară se îmbunătățește cu 10%, după un an riscul de infarct miocardic se reduce la jumătate, după 5 ani riscul de accident vascular cerebral se apropie de cel al unui nefumător, după 10 ani riscul de cancer pulmonar se înjumătățește, după 15 ani riscul de infarct miocardic se apropie de cel al unui nefumător, fără să atingă acel nivel niciodată. La toate acestea, se adaugă bineînțeles beneficiile financiare.

Politica de Confidențialitate | Politica de Retur | Termeni și condiții